Al celui întru sfinţi, Părintelui nostru
Grigorie Palama, Decalogul poruncilor după Hristos
1. Domnul Dumnezeul tău Unul Domn este [Dt 6, 4],
cunoscut în Tatăl si în Fiul si în Duhul Sfânt: în Tatăl-nenăscut, în Fiul-născut, fără de început, fără de timp si fără patimă, Cuvântul cel întrupat, Care prin însuşi trupul Lui a uns ceea ce a luat de la noi, de unde şi numele de Hristos — adică Cel Uns; şi în Duhul Sfânt — Acelaşi Care de la Tatăl purcede, nu prin naştere, ci prin purcedere. Numai şi numai Acest Dumnezeu este adevărat — Cel în Treimea ipostasurilor, Unul Domn fiind şi neîmpărţit: prin fiinţă, voinţă, slavă, putere şi lucrare şi prin toate cele prin care cunoaştem dumnezeirea. Pe Acesta singur îl vei iubi şi Acestuia Unuia I te vei închina din tot cugetul tău, din toată inima ta şi cu toată puterea ta, şi vor fi cuvintele Lui şi aşezămintele Lui întru inima ta, pentru ca să le faci pe ele. Să cugeţi şi să vorbeşti despre ele când stai sau când mergi, dormind sau treaz fiind [Dt 6, 5-7]. Şi îţi vei aminti pururea de Domnul Dumnezeul tău [Dt 8, 18] şi de El singur te vei teme [Dt 6, 13] şi nu îl vei uita pe El, nici poruncile Lui; în acest chip, îţi va da ţie putere ca să faci voia Lui. Căci nimic altceva nu cere de la tine decât să te temi de El şi să-L iubeşti şi să mergi în toate căile Lui [Dt 10, 12]. Aceasta este slava ta [Dt 10, 21] şi Acesta este Dumnezeul tău. Să nu cinsteşti întru nimic nepătimirea îngerilor celor mai presus de lume, nici invizibilitatea lor, necorporalitatea lor, nici neputinţa căderii lor dintru acestea, nici înţelepciunea — dacă ea este spre rătăcire —, nici adâncimea cugetului şi toată măiestria, nici orice altceva dintre cele a căror cinstire este cuvenită numai şi numai lui Dumnezeu. Să nu-ţi fie luarea-aminte la măreţia cerurilor şi la felurimea mişcărilor acestuia, la strălucirea soarelui sau limpezimea lunii, la sclipirea celorlalte stele, nici la buna întocmire a văzduhului, la bogăţia mării şi a pământului sau la vreun oarecare lucru dintre acestea, toate câte sunt făptura mâinilor lui Dumnezeu. Căci acestea toate sunt numai supuse lui Dumnezeu, toate sunt zidirea mâinilor Lui şi a Cuvântului Lui, de vreme ce sunt aduse la fiinţă din nefiinţă prin Cuvântul Cel fără de început, căci El Însuşi a zis şi s-au făcut, El Însuşi a poruncit şi s-au zidit [Ps 32, 9]. Pe Acesta deci singur Stăpân şi Ziditor a toată făptura să-L cinsteşti ca Dumnezeu, de El să te lipeşti cu dragoste şi către El să te întorci ziua şi noaptea de la căderile în păcate, cele de voie şi cele fără de voie. Căci El Însuşi este împreună-pătimitor, milostiv, mărinimos şi mult milosârd [Ps 102, 8] şi pururea făcător de bine, făgăduitorul şi dăruitorul împărăţiei cereşti şi fără de sfârşit, viaţă fără de durere, viaţă fără de moarte şi lumină spre bucurie nespusă celor evlavioşi şi celor ce se închină Lui şi Îl iubesc şi-I păzesc toate aşezămintele Lui. Dar este şi Dumnezeu osârduitor [Iș 20, 5] şi drept judecător, pedepsitor înfricoşat, răsplătind celor ce nu se tem de El şi celor ce nu cred în El şi care stau împotriva poruncilor Sale, veşnică muncă, foc nestins, durere neîntreruptă, tulburare nedepărtată; veşmântul întunericului, locaş întunecat fără de lumină, sălaş înnegurat şi apăsat, cea vrednică de milă scrâşnire a dinţilor [Mt 8, 12], viermele cel neadormit care-şi varsă veninul [Mc 9, 48] şi toate cele care s-au pregătit de la început răutăţii celei căzute şi, împreună cu aceasta, a tuturor celor care s-au lăsat amăgiţi de ea şi celor care i-au urmat ei [Mt 25, 41], lepădând în faptă, în cuvânt şi în cuget pe Însuşi Făcătorul lor.
2. Nu vei face nici o asemănare a toate câte sunt în cer sus şi toate câte sunt jos pe pământ şi în apă ca să te închini lor şi să le cinsteşti ca Dumnezeu [Iș 20, 4 ; Dt 5, 8].
Toate sunt zidirea lui Dumnezeu Unuia, Cel de la sfârşitul veacurilor Care a luat trup din pântece fecioresc, Care a fost văzut pe pământ, trăind printre oameni [Bar 3, 38] şi pătimind pentru mântuirea lor, murind şi înviind, care S-a înălţat la ceruri cu trupul şi şade de-a dreapta măririi [Evr 1, 3] şi cu al cărui trup iarăşi va veni cu slavă să judece viii şi morţii [2 Tim 4, 1]. Aşadar, Acestuia Care pentru noi, S-a înomenit îi vei face icoană pentru iubirea către Acela şi îţi vei aminti prin ea de El şi prin ea (icoană) te vei închina Lui, ridicându-ţi mintea ta la închinăciunea acelui Trup al Mântuitorului Care şade de-a dreapta Tatălui în ceruri.
Asemenea şi înfăţişările sfinţilor le vei face şi le vei cinsti nu ca dumnezei (căci aceasta nu este îngăduit), ci pentru evlavia şi dragostea ta către aceia şi pentru preamărirea lor, ridicându-ţi prin mijlocirea icoanei mintea către aceia. Căci şi Moise a făcut icoanele heruvimilor înlăuntrul Sfintei Sfintelor [Iș 25, 7], iar Sfânta Sfintelor însăşi era un chip al celor mai presus de ceruri, iar locul sfânt în care şedea poporul, sfânta închipuire înfăţişa întregul cosmos. Pe aceea a numit-o şi Moise „sfântă”, proslăvind nu pe cele zidite ci, prin acelea, pe Dumnezeul cerului şi al pământului, iar tu nu vei considera dumnezei icoanele Domnului Hristos şi ale sfinţilor Lui, ci, prin acestea, te vei închina Celui după al Cărui chip şi asemănare ne-a făcut pe noi mai întâi, iar mai pe urmă, a găsit de cuviinţă, în negrăita Lui iubire de oameni, să împrumute chipul si asemănarea noastră, devenind, potrivit acesteia, circumscris. Dar nu numai dumnezeieştii Lui icoane te vei închina, ci şi chipului crucii Lui, căci este semn foarte mare şi biruinţa lui Hristos asupra diavolului şi a cetei potrivnicilor, care fug şi se înfricoşează privind chipul aceleia. Acest chip, al cărui prototip a fost prefigurat mai înainte, este preamărit mai presus de cuvânt în profeţii, lucrând cele mai mari minuni. Iar la cea de-a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care S-a răstignit pe ea, când va veni să judece viii şi morţii, se va arăta mai întâi acest mare şi înfricoşător semn cu putere şi slavă multă [Mt 24, 30].
Să-L slăvim aşadar pe acesta acum pentru ca să putem vorbi nestrâmtoraţi, atunci când îl vom privi în faţă şi împreună cu el să fim preamăriţi. Şi te vei închina şi la icoanele sfinţilor, ca unii ce împreună s-au răstignit cu Domnul având mereu în minte chipul Sfintei Cruci şi, prin însemnarea cu semnul Sfintei Cruci, să ajungi la minunea participării (părtăşiei), împreună cu sfinţii, la pătimirea lui Hristos. La fel, la sfintele morminte ale acestora, precum şi dacă a rămas ceva din oasele lor; căci harul lui Dumnezeu nu le-a părăsit pe ele, după cum nici trupul cel vrednic de toată cinstirea al Mântuitorului nostru Hristos nu a fost lipsit de dumnezeirea Lui la moartea Lui cea făcătoare de viaţă. Aşadar, făcând acestea şi preamărind pe aceştia care au preamărit la rândul lor pe Dumnezeu, îi aduci slavă însuşi Domnului — ca unora care s-au arătat cu faptele desăvârşiţi în dragostea lui Dumnezeu, pentru ca să fii preamărit împreună cu ei de Dumnezeu, după cum cântă David: „Prin mine, prietenii Tăi au fost cinstiţi, Doamne!” [Ps. 138, 17].
3. Nu lua numele Domnului Dumnezeului tău în deşert [Iș 20, 7; Dt 5, 11]
din cauza celor pământeşti, sau de frica oamenilor, sau de ruşine, sau din pricina câştigului personal sau jurând strâmb. Căci jurământul strâmb este tăgăduirea lui Dumnezeu. Pentru această pricină, să nu te juri deloc, ci să fugi cu totul de orice jurământ, fiindcă prin jurământ vine călcarea lui şi îndepărtarea de Dumnezeu şi socotirea ta cu cei fără de lege. Prin urmare, adeverindu-te în toate cuvintele tale, vei depune cel mai îndreptăţit jurământ. Iar de se va întâmpla oarecând să te lepezi pe tine însuţi după ce ai jurat, ceea ce este unul din cele mai detestabile lucruri şi dacă cele ce ai făgăduit sunt conforme cu poruncile lui Dumnezeu, atunci vei căuta a plini „jurământul” după lege. Altminteri, tu însuţi îţi vei cere osândă, fiindcă ai jurat deplin; atunci prin milosârdie, prin rugăciuni şi plâns şi prin reaua pătimire a trupului, să-L îmblânzeşti pe Hristos, Care a zis „să nu juri” [Mt 5, 34]. Iar dacă, dimpotrivă, ai jurat pentru ceva dintre cele care sunt contra poruncilor, ia seama ca nu cumva, prin împlinirea jurământului, să săvârşeşti vreo fărădelege şi să fii socotit astfel dimpreună cu Irod, ucigaşul proorocului înaintemergător [Mt 14, 7-12]. În acest caz, tu calcă acel jurământ al fărădelegii, făgăduind ţie însuţi să nu mai juri vreodată, rugându-te ca Dumnezeu să-ţi fie iarăşi milostiv şi folosind sârguinţa cea cu multe lacrimi, pentru îndreptările pe care le-a făgăduit mai înainte.
4. O zi din săptămână care se şi numeşte Ziua Domnului [Ap 1, 10] este hărăzită lui Dumnezeu,
căci în acea zi a înviat din morţi, precum a arătat-o mai înainte (adeverind prin aceasta învierea cea obştească), în care va înceta orice lucrare a celor pământeşti. Aşadar, vei sfinţi această zi [cf. Iș 20, 8-11; Dt 5, 14-15] şi nici o lucrare neduhovnicească nu vei săvârşi, în afara celor absolut trebuincioase. Vei îngădui şi celor care se află sub porunca ta sau împreună cu tine să afle tihnă, pentru ca în acest chip să slăveşti pe Cel Care prin moartea Sa ne-a primit pe noi la Sine şi, înviind, a înviat o dată cu El şi firea noastră cea căzută. Şi îţi vei aminti de veacul ce va să vină şi vei cugeta la toate poruncile şi îndreptările Domnului. Şi te vei cerceta pe tine ca să fii cu băgare de seamă şi să nu calci alături de lege şi să te faci răpitor. Te vei îndrepta pe tine în toate căile Domnului şi prin aceasta te vei lipi de Biserica lui Hristos şi vei rămâne în ea la toate slujirile ei, împărtăşindu-te cu credinţă şi în curăţie, ca fără de osândă să te faci părtaş Sfântului Trup şi Sânge al lui Hristos, ca să pui început desăvârşit vieţii tale; şi înnoindu-te pe tine prin priveghere, te vei pregăti pentru primirea bunurilor celor veşnice ce vor să fie. Căci pentru cele pământeşti nu ajung toate celelalte zile la un loc, dar în Ziua Domnului, ca să rămâi aproape de Dumnezeu, le vei lăsa pe toate, în afara celor absolut necesare traiului. În acest chip, avându-L pe Dumnezeu şi depărtându-te de orice prilej de a da loc diavolului, nu vei călca poruncile; atunci focul patimilor nu te va arde şi greutatea păcatelor nu te va răzbi.
De asemeni, vei sfinţi şi ziua sâmbetei prin nelucrarea faptelor rele. Vei adăuga tot la Ziua Domnului şi toate sărbătorile mari, socotindu-le deopotrivă acesteia, ţinând aceleaşi lucrări şi depărtându-te de aceleaşi rele.
Continuarea acestei importante interpretări patristice se poate citi pe pagina parohiacopou.ro
